Mădălina Uceanu: de ce nu lasă AI-ul să aleagă oamenii

Dacă tu folosești AI în recrutare, dacă te ajută, dacă există automatizări acum? Măi, recrutare per se eu nu folosesc AI și sincer sper să rezist trendului cât mai mult. Mădălina, în primul rând, din nou, I do not take this for granted. Mulțumesc frumos pentru prezența ta în AI AFLAT.

Cu treabă, eu mulțumesc pentru invitație. Revenim la calea cea bună și să încep cu întrebarea ta legată de AI și IT și ce se întâmplă cu zona de IT. O să fie scuze pentru o mângleză, displacement, displacement-urile de job-uri care se întâmplă în context de AI. Aș vrea să încep cu un lucru. Nu cred și aici, normal că pot fi subiectivă, e părerea mea. Încerc să iau informațiile care vin către noi și să le mestec un pic înainte de a le înghiți ca atare. Post-mestecare, din punctul meu de vedere, uitându-mă un pic și la istorii cu pieței, cred că AI-ul în momentul ăsta tinde să fie țapui spășitor ca motiv pentru displacement. Încă nu este. Nu înseamnă că nu este un pericol real, apropo de optimizări și așa mai departe. Ba da, dar uite, dacă te uiți în toate studiile și Gardnerul și alte studii care tot tind să apară pe bandă, de fapt nivelul de aplicabilitate deja al AI-ului la nivel de procese, sisteme și job-uri e mic la nivel de organizație.

Că noi tindem să folosim mult, că fiecare are un chat, un cloud, un atestat, un perplexity, un ceva. Asta e cu totul altă mâncare de pește, mai ales că de cele mai multe ori, uitându-mă și la felul în care l-am folosit eu și la ce aud lumea în jurul meu, este folosirea basic, nu când vorbești de prompt engineering, deja este un user avansat. Deci, suntem foarte la început. Așa că revenind, ca să răspund la întrebarea ta, eu cred că trebuie să ne uităm întotdeauna și la alte motive în spate pentru job displacement.

Că se schimbă tehnologia, da, asta poate afecta numărul de job-uri din IT sau tipurile de job-uri din IT. Mie mi se pare foarte interesant, dacă e să ne uităm la staticele OECD-ului, de 2 ani de zile dau aceleași cifre, care spun că, apropo de impactul tehnologiei, pe termen lung, deci la scară mare, la nivel worldwide, în 5 ani de zile, va crea job-uri, nu va reduce job-uri. Că sunt unele care se, practic, între cele care pică și cele care cresc, până la urmă, rezultatul e cu plus. Că sunt multe care se reinventează, never the last. Și asta s-a întâmplat, în general, în decursul anilor. Adică, uite, eu sunt pe piața de recrutare din România, 30 de ani, 31 de ani. În acest interval am văzut tot felul de urcușuri și coborâri de tipuri de job-uri și de crize, care au fost motivate într-un fel public.

Realitatea uneori a rătat altfel. Cam așa văd și acum cu AI-ul. Cu siguranță este un thread, cu siguranță schimbă lucrurile, așa cum a schimbat internetul și e-mail-ul lucrurile în momentul în care a apoi. Poate că, într-adevăr, a fost un moment, poate că emoția provocată a avut, ca și acum, are, în genere, emoția, capacitatea să treacă mai ușor către noi, dar rezultatul final este și a fost întotdeauna pe plus.

Cu siguranță. Și mai eu un lucru aici, recunosc că eu am o reticență, care e o opinie personală, la toate instrumentele care tind să ne stimuleze frica. Atâta vreme cât orice trend duce în direcția de hai să ne înfricoșăm, să ne speriem, să fim conștienți, e o treabă. Dar limita între a fi conștiență, a te speria, de ce la multe ori e depășită. Aia când mă duci înspre speriat, eu nu mai cumpăr ce mi-ai spus.

Pentru că mi-e clar că în spate e o încercare de manipulare. Asta e felul în care judec eu lucrurile. Și mai e un lucru, trebuie să-ți spun, lucra tu activitatea asta într-un business de recrutare și văzând cumva, dacă vrei, îmi place mie să zic, ca dintr-un tunoles de fil, deci lucrurile, că nu de puține ori eu aud o poveste de la angajatori și se întâmplă după aia, de zile mai târziu sau în săptămâni mai târziu, să aud poveștile unor candidați care vor să plece din compania respectivă. Și întotdeauna am avut perspectiva asta dublă. Una e ce-ți pune angajatorul, alta e ce auzi de la candidat din companie care nu știe că tu-i cunoști angajatorul și tu practic ești la mijloc și ai auzit povestea din ambele părți și trebuie să judești unde e realitatea. Și de cele mai multe ori, apropo, de felul în care le judești, trebuie luată cu un ram de sare și de o parte și de cealaltă. Așa că de aceea, chiar azi vreau să mă uit la un podcast vis-a-vis de subiectul ăsta apropo de ultimul warning al celor de la Antropic care a ieșit cu spiciul acela Aoleo, ăștia vin și ne cuceresc și o să ne stăpânească Că nu, și sunt niște blogări pe tecrân și a apărut un articol chiar pe subiectul ăsta rezumat-o unui podcast care discută ce este în spatele acestor tipuri de afirmații și ce legătură are cu listarele la bursă și ce...

Da, da, da. Deci așa că luăm cu un pic de ram de sare. Dar revenind, cred că e impact declarat, e clar că s-a pui spășitor, e folosit ca argument în multe situații, asta e, n-avem ce face. Adică, până la urmă, trebuie să ne uităm la ce-i pe masă. Dar pe masă, acest argument este folosit în acest moment. Noi considerăm că nu e neapărat principalul, asta e altă mâncare de pește, dar e o schimbare de tehnologie cu siguranță și ne ajută, într-un fel, lucrul ăsta. Pe de altă parte ne dă bătăi de cap în felul în care trebuie să ne îmbunătățim sau să creștem niște skill-uri pe care nu le-am avut sau să ne dezvoltăm pe niște tehnologii pe care nu le-am avut. De exemplu, uite, o zonă în care știu de ani de zile că va fi bătaie Marea Peștului este Data Engineering Cyber Security. Asta cu Data Engineering-ul era dinainte de boomul ăsta de AI.

Adică nu e ca și cum ne-a prins surprindere ceva, că a venit AI și acum Data și acum, da, poate să fie toată partea de NLP și LLM-uri care să ne ceară un pic de alte abilități, dar iarăși au stat de câțiva ani de zile că AI-ul ăsta nu s-a inventat singur. Adică cineva l-a inventat și cineva l-a antrenat. Da, și aici, dacă îmi permiți, aș întrerupe un pic ce e nou este, de fapt, capacitatea lui de a discuta cu noi. Apropo de ce spui tu și închidem paranteză aici, eu sunt user de Mac. Mac-ul are de ani pe zile Automator-ul, cu care nu vorbeam, dar îi puteam spune ce să facă și cum să facă. Deci, și eu sunt economistă, nu sunt om tehnic, dar o spun din perspectiva recrutărilor pe care le-am făcut în zona de IT, pentru că noi avem o divizie și de IT, pe care am dezvoltat-o tocmai pentru că piața de IT, fiind foarte inflamată, ca să zic așa, foarte încălzită de niște ani de zile, recrutările în IT presupun foarte multe nevoie de abortare directă de vânătoare de oameni.

Deci, exact zona de headhunting pe care noi o facem pentru C-Level. Și am câteva colege care s-au specializat în zona asta și care folosesc practic un proces oarecum similar cu cel pe care îl avem în recrutările de top management la nivel de research, abordare de oameni și așa, ca să abordeze oamenii din zona de IT. Acum, ce vreau să zic din punct de vedere al candidatului, este în felul următor. În primul rând, două premize. Noi am pornit divizia asta de IT acum 5 ani de zile, după 10 ani de business, de când Career Advisor formaliză servicii de headhunting pentru C-Level și după 20 de ani de piață, a fost cumva cartoful fierbinte, pentru că eu auzeam de peste tot, băi, nu reacționează, e greu să lucrez cu ei, aoleo, aoleo. Premiza de la care am pornit eu a fost aceea că, băi, natura umanei aceea și aia o știu din totdeauna. Nu există, dacă tratezi un om non-transacțional, să nu reacționeze corect și bine la tine.

Ceea ce s-a dovedit a fi fost o premiză corectă, deci n-am avut niciun fel de problemă în abordare. Pe de altă parte, ce remarc în piața asta, este ca întotdeauna, când e vorba de cerere și oferte, este pentru că au fost foarte multe oferte, foarte multă bombardare cu salarii, pachete, beneficii și așa mai departe. Antitudinea a fost una de am de unde alege. Corectă de altfel, că asta spune piața. Însă eu ca întotdeauna am plădat pentru moderație și de partea angajatorilor și de partea angajaților. Pentru că fluxurile astea nu rămân niciodată constante așa. De aia fluxul. E sus, jos, sus, jos. Acum ce să vezi? E o piață în care nu mai ai puterea atât de mult la candidatul de IT, e la angajatorul de IT. Da, asta vreau să te întreb dacă e pe bune sau eu clar percep asta, că s-a echilibrat un pic balanța. Și ca om, și ca profesionist. Am impresia că nu mai depind atât de tare de skill-ul tehnic.

Dar da, te rog, continuă. N-am vrut să întrerup. Este, într-adevăr, exact cum spui tu, o echilibrare. Asta vreau să subliniez și eu. Nu este ceva ce nu s-a întâmplat în alte industrie, pe alte specialități. Și s-a întâmplat, din totdeauna, în piața din România, care este o piață emergentă. Sunt multe, au fost multe industrie care nu au existat aici, multe profesii care nu au existat nici aici, nici la nivel mondial. Și am asistat la acest proces de, când s-au creat ele, automat au apărut o presiune mai mare pe candidații care aveau experiență în zona respectivă. S-au fost capabili să învețe rapid, să se adapteze rapid. Eu ce pot să zic este că, din punctul meu de vedere, ce a contat întotdeauna? A fost curiositatea omului și capacitatea de a învăța, deschiderea la a se adapta. Uite, să-ți dau un exemplu. Avem niște proiecte acum foarte nișate în zona de data, unde una dintre problemele pe care le avem este că clientul își dorește prezență la birou.

Care e, moroles de înțeles, că sunt situații, acum toată lumea s-a întors la birou, sau în o proporție foarte mare. Ăsta e standardul, începe să redevină standardul. Hai cel mult hybrid work. Se întâmplă să aibă multe proiecte de făcut împreună și au destul de mult de lucru împreună și atunci clientul consideră necesar să fie la birou. Plus că lucrează cu alfus orar și așa mai departe. Deci sunt niște contexte în care au niște ore fixe în care ei trebuie să facă niște lucruri împreună.

Avem o problemă cu asta, pentru că am candidați, avem candidați care sunt pregătiți pentru asta și nu vor decât remote sau hybrid. O să sune un pic tâmpit ce o să zic eu acum, dar eu ce pot să zic este așa. În perioadele de criză pe orice industrie, ce am văzut eu întotdeauna a fost că s-au adaptat cei care au fost dispuși să facă niște compromisuri necesare ca să treacă de o perioadă. Nu zice nimeni că este ideal, dar în loc să stau acasă și să n-am ce face și să zic, aoleo, nimeni nu mă vrea, nimeni nu mă vrea vorba cântecului, nu mai bine rămân activ și mă adaptez și e ok, nu e ideal, dar hai să vedem, o fi ceva în asta, adică eu mă duc înainte, continui, nu mă opresc. Că accept un job care este mai puțin, nu e conform idealului meu.

Că nu știu, nu mai trebuie să lucrez zimă, trebuie să lucrez on-site. Bun, hai să vedem, hai să văd, o aținit for me. Știi că uite asta mă uitam încercând să găsesc cea care au fost elementele care au diferențiat între candidații cu care am interacționat și pe care am văzut în decursul timpului crescând sau căzând în carieră cumva, sau căzând în sensul că uneori se ajunge în punct mort, care nu mai reușești să ieși. Diferența pe care am văzut-o eu masiv a fost, a ținut de două lucruri. Unu, să-ți poți găsi cu ușurință povestea ta pe care ți-o spui ție despre tine, what's in it for you ăla, să fie, să ți-l recrezi de fiecare dată și să aibă sens, adică să tragă înainte. Nu contează ce-ți pui și care-i pentru tine, dar să găsești, băi, dacă mă duc la birou, care-i avantaj? Nu știu, uite, îmi creez programul mai ferm, dacă mă duc la birou, pot să fiu 9-5. Dacă stau acasă, o să fiu 8-20, nu mai fac ceva între timp, poate să poți fi un avantaj.

Al doilea, interacționez cu niște oameni. Poate că îmi prinde bine, că n-am mai interacționat de mult cu alții și avem nevoie de acest regulation, și emotional regulation și mai schimb niște idei cu niște oameni. Mai văd o perspectivă, ajută la sănătatea noastră indială, adică e o chestie foarte utilă.

Trei, nu știu, hai că poate dacă sunt acolo, vorbind cu oamenii și conectându-mă cu ei, îmi vin alte idei și mi-ar fi mai ușor să mă promovez, sau să promovez într-un alt rol, că am ocazia să creez o conexiune cu cineva, cu care altfel e mai greu la distanță și prin Google Meet. În primul rând asta am văzut, oameni care au reușit să-ți găsească What's in Need for Me, specific lor, nu e unul generic, și să se uite mai degrabă la partea asta cu What's in Need for Me, aia odată, și doi, oamenii care au știut să-și construiască relații când erau în diverse roluri, nu momentul în care, adică te apuci de networking și de să te vezi cu oamenii, numai când ești întregi oameni. Și atunci oamenii aceia au avut întotdeauna, în perioadele de pauză sau în perioadele ăsta de plombă, dacă vrei, între rolurile mai importante, au avut colaborări, proiecte interesante, unele pe voluntariat, altele plătite mai puțin, nu contează, dar s-au ținut activ.

Și mi se pare foarte important lucrul ăsta, pentru că altfel, unul te apucă de presiile, doi, nu mai știi ce e în piață, trei, de unde conexiuni dacă tu stai în spatele unui calculator și e închis în casă? Da, e și aici, e și asta mă gândeam acum, e un fel de iluzie pe care o avem totuși, pentru că suntem conectați continuu, social media, LinkedIn, chiar și profesional, ai impresia că ești acolo într-un soi de flux, dar esențial, fără conectare umană, nu există acel flux. Pe de o parte, exact ce spui tu, ne creează falsă senzație că suntem în conexiune, pe de altă parte, știi cum e, de multe ori, în momentul în care exprim ceva online, exprimi într-un fel mai, nu știu, poate filtrat, atent, elegant, să ai grijă să, cum se vede, când tu poate, la nivel 1 la 1, ești mult mai spumos, mult mai, nu știu, liber la vorbă, dar e normal când ești, pui pe LinkedIn, o să ai grijă să nu sune prea informat.

Da, nu vrei să știi de câte ori și eu când poste ceva pe LinkedIn, mă gândesc de șapte ori cum să știu ca să nu sunea limbă de lemn și pe de altă parte, mi să nu sune prea informal, să fie suficient de profesional și așa mai departe. Deci, revenind, întrebarea ta era legată de, dacă se scad joburile din cauza de AI, părerea mea este că e parțial legată de AI, e mai degrabă legată de schimbarea de tehnologie, care se întâmplă încă dinainte de AI și cine se adaptează, era asta cu cyber security-ul, iară, hai să fii serioși, de câți ani știm că asta va fi un trend?

Da, doar războiul la graniță e de ani de zile deja, deci numai gândindu-te așa într-un pas logicuț mic și era evident că, da. Asta spun și eu, deci mi se pare că trebuie să ne uităm la niște lucruri, nu cred că ne ajută victimizarea prea mult între viința asta, ci ne ajută să, cum spuneam și mai de vreme, să mestecăm informațiile și să analizăm cu atenție tot ce avem de analizat. Sunt curios acum, apropo de, cumva, responsabilitatea e la noi, noi am mai vorbit un pic despre responsabilitate în alt context. Sunt curios dacă ai văzut deja sau dacă te-ai întâlnit cu această iluzie a cunoașterii și vroiam să ne uităm un pic la asta din perspectivă de resursă umană, de HR, ok, vin oameni care au impresia că știu mai multe decât știu de fapt. Da, dar asta nu e legată de ea, asta e de când lumea știu mult. Oamenii care dau impresia că știu mai multe decât știu și cărora le place și pentru care interpretarea, gen, mă pregătesc pentru interviu, este bun, trebuie să vând cu orice preț, nu înseamnă că trebuie să vinde.

Asta cu vândutul a mai mult decât ai, e valabilă și de o parte și de alta, și de partea angajatorilor și de partea candidaților. Din fericire există și destul de multe companii și oameni care nu fac neapărat asta, nu-i bună nici extrema alaltă în care nu te vinzi, deci, ca de obicei, moderația e ideală. Dar asta e valabilă dinainte de apariția elă. Acum cât de stă iluzia că noi cu AI știm mai multe, asta revin la ce am zis mai devreme. Cred că trebuie să o gândim și noi un pic. Ne dă informații mai multe, trebuie verificat foarte mult după cum vorbeam, și nu în ultimul rând, el te poate învăța cu adevărat. Adică dacă îi spui, vreau să învăț asta, dupem un plan de învățare și dăm informațiile natural încât să învăț, face asta. Mi se pare foarte interesant, știi că OpenAI-ul s-a educat cu materiale de la Khan Academy, chiar am citit o carte despre asta, că practic ei le-au pusat dispoziție, toată documentația pe care aveau ei pentru cursuri, ca să ajute să educe unul dintre primele elemuri.

Și fondatorul de la Khan Academy chiar spunea, apoi ne-am gândit de șapte ori, dacă nu dăm din mână, de fapt, ceva ce este proprietar, și am strâns în atâția ani de zile, dar pe de altă parte am stat și ne-am gândit că obiectivul nostru a fost să democratizăm educația, să ajungă la nivelul unor copii din țări defavorizate, unde n-au acces la educație, decât în 4 platforme online.

Și dealul a fost să încercăm să găsim un format în care ceea ce noi dăm ca input să revină către noi sub formă de private tutoring pentru copii care nu își permiteau asta și pentru care nu aveam resurse, într-un format în care AI-ul nu-i răspunde la întrebări, îl ajută să învețe, nu-i răspunde direct. Deci cumva a trei doful ăsta a fost făcut. El știe să facă și asta și e foarte interesant. Să-ți spună, băi, ok, am înțeles, dar hai să te verificăm mai înțeles. Eu ți-l spun, ți-l explic, îți dau un exemplu, te pun să faci ceva și după aia verificăm dacă ai priceput sau nu. Deci de asta spun, apropo, de orice instrument. E de văzut și cum îl folosești. Iluzia că știi mai multe, mi se pare, da, o mare iluzie, că n-ai nevoie să intri foarte în adâncime ca să, adică îți dă foarte rapid o mulțime de informații, da, dar, după părerea mea, îți trebuie foarte multă judecată și destul de multe cunoștințe ca să înțelegi ce informație îți dă.

Dacă e corectă sau nu, să o validezi, să o verifici și de-abia după aceea să preiei de acolo ceva ce ar putea fi relevant pentru tine. Trebuie să faci legătura între informații. Mi se pare imposibil să nu o faci, sau în fine, prost, complet, să nu o faci, să folosești doar AI ca research, să învalidezi un pic ce research a făcut și să nu-ți pui mintea la contribuție în afaceri cu relațiile logice pe care le-ai de făcut.

Unele sunt la mintea cocoșului. Eu ți-am spus părerea mea de infolosință de ea, este că este un junior entuziast care mă pune la lucru foarte mult, de fapt. Pe unele zone îmi dă lămână niște lucruri, pe alte zone, foarte multe, mă pune să verific foarte mult, să-l ajustez, să mă asigur, să... Așa, e bine, e bun ca partener de brainstorming, într-adevăr, dar, cum să zic, un ping-pong, nu ceva ce să preiau 100% din ce-mi dă. Mai e un fenomen pe care o să-l trec un pic în revistă și cu tine, că sunt curios cum l-ai simțit, dacă l-ai simțit, și anume de această supra-încărcare din punct de vedere work. Adică la un moment dat, cel puțin într-o mică perioadă, toată lumea lucra atât de mult dublu, triplu, pentru că aveam acest junior entuziast, cum zici tu, și l-a angajasem toți și l-aveam cu noi tot timpul și nu ne mai puteam opri. Sunt curios dacă ai trecut prin asta. Eu am trecut categoric. Am avut, lucream câte 12 ore pe zi și nu înțelegeam de ce și când au trecut.

țin minte că ăla mi-a mâncat cel mai mult, adică încercam să țin pasul cu tot, mi se și păreau foarte multe atât de interesante și aveam FOMO. Și acum că îți punție, îmi dau seama că am mai trăit asta o dată în 2002, când m-am apucat de școala de coaching și atunci am avut o perioadă de vreun an, doi ani, în care mi se părea că nu mi se părea că nu mi-ajung zilele, pentru cât am de citit și cât am de învățat și câte chestii interesante sunt acolo. Eu vreau să știu despre ele.

Deci, cred că trebuie luat cu moderație, într-adevăr, dar probabil că trebuie trecut prin hype ca să te prinzi. Ca în orice lucru, trebuie să-l folosești mai mult ca să înțelegi cum îl folosești. E un proces de învățare, sunt într-o corba accelerată de învățare toți în perioada asta.

Așa este. Pe de altă parte, ca în orice, există și o contrareacție, hai să zicem așa. Mie nu prea îmi place neapărat să mă poziționez în gândirea asta în coincidenție opozitorum, dar cum necum, cred că e ușor și de urmărit cumva și atunci hai să vedem și așa.

Există acum reacții care sunt împotriva folosirii AI-ului, reacții care sunt împotriva potențialului lui, împotriva, să zicem, funcționalității reale, la utilizării reale, a eficienței și așa mai departe. Una din reacții care a fost destul de viralizată a fost a studenților din facultățile americane, noi am mai povestit un pic, care cumva fie huiduiau, fie se ridicau și plecau. Am văzut chiar recent încă una, au plecat de la discursul celui de la Google lui Sundar, în fine, au avut această formă de protest. Cum crezi? Care e de fapt? E o chestie umană, e o chestie a noastră ca societatea? Cum vezi situația asta? Măi, mi-e foarte greu să am o... Adică, zic, are părerea mea ca personală, ca individual, nu ca profesionist, apropo de asta. Ca un pic, poate că e o combinație, că nu le pot separa.

Eu cred că orice evoluție tehnologică a avut parte de rezistență. Și de fapt nu cred. Știu că m-am stat să mă uit un pic ce s-a întâmplat înainte. Deci toate. Și când a apărut mașina de cusut, regina Anglie a zis, băi, nu, cum adică, slujitorii mei care se ocupau de asta, n-o să mai bă de lucru, nu, refuzăm. Deci, cred că e un fenomen natural, care ține de natură, adică, pur și puțin de natura umană, să ne și opunem. Pe de altă parte, mi se pare, într-un fel, e contraintuitiv, numai și așteptat, ca niște studenți, tineri, a deschis la tehnologie, să aibă o poziție față de tehnologie.

Pe de altă parte, văd în asta un semn de înțelepciune mai mare din partea lor decât a noastră. Nu neapărat o poziție de dragul opoziției, sunt convinsă că există argumente pe care le au. Și nu cred că este, hai să nu folosim tehnologia, ci hai să nu mai sărim așa, să înghițim pe nemestecate tot ce ni se oferă. Adică, eu așa o interpretez și, apropo de poveștile pe care ne le spunem, asta e povestea pe care mi-o spun eu, cred că e un semn de înțelepciune și un semnal pozitiv, vis-a-vis de generația tânără, care gândește, care mestecă informația, poate uneori mai mult decât noi care ne bucurăm că, uite, mamă, rapid, ha, uite, putem. Și sunt în stare să mă adaptez la tehnologie, ce tare. Trebuie să o și analizez un pic, să văd la ce îmi folosește și cum îmi folosește. M-am să aminte să spun de un alt fenomen, apropo de AI și de reducerele de joburi care au fost puse pe seama AI-ului în multe situații.

Cred că în multe situații au fost puse mai degrabă pe seama AI-ului în sensul că nu mai avem bani să investim în oameni, investim mai degrabă în tehnologie, în data center, nu neapărat că în momentul ăsta ne apucăm de implementa procese AI-based. Uite, asta va fi o meserie nouă, by the way. Oamenii care sunt în stare să facă exact așa cum băceau business analysis, analizea de business și nevoile de business ca să le transfere în funcționalități pentru un ERP sau pentru un CRM sau whatever. Așa vor reexista oameni și au apărut deja oameni care încearcă să înțeleagă procesele de business în așa fel încât să înțeleagă unde se potrivește automatizare pe AI și unde nu. Asta va fi cu siguranță o meserie și foarte valoroasă. Adică eu mă uit pe utilizator, eu încerc să învăț, dar mă gândeam, bă, dacă e cineva lângă mine care m-ar ajuta să trec mai repede prin procesul ăsta, ce bine ar fi. Nu sunt încă mulți, dar asta se va forma.

Dar revenind, ce vreau să zic la fenomen este că așa cum se întâmplă întotdeauna când ne grăbim, ne repezim, efectul poate să fie de bumerang. Adică au fost organizații care au declarat, au fost pe seama AI-ului faptul că au restructurat și ce s-a întâmplat este că și-au demotivat și oamenii. Oricum cei care rămân în organizații după restructurări au un survivor sindrom. Deci există un fenomen de, aoleo, de ce am rămas eu și ăla a plecat. Chiar dacă pare că nu, există. Există o presiune emoțională pe asta. Când mai vezi că motivul a fost și AI-ului, spăt de fapt nu s-a implementat nimic pe AI-ului. Dar doi din colegii tăi nu mai sunt în organizație și a fost nevoiți să fie sacrificați, ca să zicem așa, pentru un motiv care să o vedești, a nu fi real. Pe termen lung, asta dă în motivația tuturor, știi? Costă. Deci costă. Disengagement-ul oamenilor care zic, bă, stai că, oricând, probabil că și eu o să știu tot din pixul un număr.

Așa că fac și eu exact când mi se cere. Și ai mai zis un lucru interesant, presiunea asta pe măsurat, cât folosime ai. Pentru că și Microsoft, s-au zis la începutul anului, prin martie, stați așa că s-a terminat numărul de token. Nu mai folosim atât de mult, că ne costă prea mult. Și mai e un fenomen pe care sunt curioasă cum se va întâmpla până la urmă.

Am un partener de business care face implementări pe AI de ani de zile, dinainte să fie la mod așa de mult. Și cu care am avut debate-ul ăsta, am zis, băi, stai un pic, dacă te uiți la cifre, aceste business-uri de AI în acest moment nu sunt pe plus. Nu există. Sunt unii care fac ceva profit, dar nici unul nu e pe plus. Adică n-au trecut de break-even point. Eu cum o interpretez și estimările sunt ca în 2030 o parte din ei să treacă pe profit, dar o parte, Așa, uitându-mă logic la chestia asta, zic așa, ele în momentul ăsta, dacă nu sunt pe profit, înseamnă că costurile sunt subvenționate. Deci sunt subestimate.

În momentul în care adopția va fi masivă, o să se regleze costurile la nivelul real. Nu ăsta, că nu e economic. N-ai cum să construiești un business care să nu fie subcotat. Și atunci, în momentul în care o să am, nu știu, 20% din procese dependente de AI și se vor probabil, nu știu, dubla prețurile, hai să vedem dacă costul e mai mare sau mai mic. Având nevădere că tot trebuie să am om în proces. Adică asta cu human in the loop pare să fie deja clară pentru toată lumea, că nu pot să fie și fără. Și atunci hai să vedem economic, vorbind, cât de bine va mai fi. Debitul pe care l-aveam cu partenerul meu legat de chestia asta a fost, băi, da, dar tu pornești de la premiza că până atunci energia va costa la fel, felul în care funcționează data center-le, nevoia de curent și de apă va fi aceeași. S-ar putea să descopere metode prin care să optimizăm aceste consumuri și atunci reaționamentul tău să pice în cap.

Pe de această parte, cred că nu trebuie gândit de termen scurt, trebuie gândit de termen lung. Și avem câteva exemple în acest sens. Klarna e unul dintre ele. Nu știu ce au mai făcut ăștia de la Salesforce, dar chiar o să verific. Klarna, de exemplu, în 2023, cred că au dat afară, nu știu câți, mulți oameni din departamentul de Customer Service și cu acest statement, clar, nu o implementăm AI, după ce a scăzut nivelul de retenție și satisfacție a clienților, un an mai târziu a ori a început să îi angajeze.

Mai e un lucru. Când reangajezi după ce ai făcut o restructură din asta smucită, costurile sunt mai mari. Cu siguranță. Inclusiv costul de imagine care e uriaș deja. Lasă-l pe ăla, numai la angajat, dacă este raport. Costurile cu siguranță sunt mai mari. Întotdeauna când îți grești din organizație vs. cum peri din afară competența respectivă, e mai scumpă când o iei din afară.

Mădălina, cum încercăm să anticipăm, pe ce baze încercăm să anticipăm evoluția AI-ului? Pentru că, așa cum spunea și partenerul tău de business, încă se dezvoltă tehnologie, încă se fac enorm de multe investiții. Deci, cumva, astea, în mod tradițional, ar trebui să aibă un payoff. Ar trebui să se întâmple ceva. La ce ne așteptăm? Sau tu cum vezi viitorul AI?

Știi cum e asta? Mi se pare că te arunci în cap dacă faci o estimare legată de asta. Tine știe. E foarte greu să dai un răspuns la această întrebare. Pot să mă bazez pe cum analizez eu lucrurile, dacă vrei. Aștept să văd când se va sparge bula, pentru că mi este foarte clar că în acest moment totul este înflăcărat, la maxim, inclusiv pe bursa din state. Și chiar unul din comentariile pe care le-am văzut pe Tetranje dimineața era legat fix de asta, că anunțurile lor legate de nevor stăpânii au legătură cu bursa și cu listările la bursa și așa mai departe. Și de altfel, dacă citești Supremacy, același lucru spune cum a început el AI, ca un demers de să rezolvăm problemele umanirii și a ajuns un demers pur economic.

Dacă de acolo s-au transformat, au plecat unii de la alții și au investit unii în alții și au inflat destul de multe urmările pe bursă. Acum rămâne de văzut încotro se va duce. Ce îmi place mie să fac așa și ca exercitul de gândire? E un lucru pe care l-am învățat de la Diana Stafie, care face Foresight. Am făcut și un curs cu ea minunată, Diana Stafie, deci un mare shout-out către Diana Stafie. Diana vorbește despre exersarea unor viitoruri. Nu știm dacă cuvântul română e chiar așa, dar futures, să te uiți un pic de a trenduri, să vezi un pic care sunt viitorurile posibile sau care crezi tu că ar putea fi după judecata ta trendurile care să aibă sens în 3 ani, 5 ani de zile de acum încolo și să te uiți un pic ce ar însemna pentru tine, în ce fel te impactează și să ai cumva pe masă 2-3 scenarii de lucru, alternative, în care să vezi dacă A ce fac, dacă B ce fac, dacă C ce fac, cum ar trebui și vezi care e intersecția dintre ele și ce ai putea face acum ca să fii cât de cât pregătit și adaptat pentru oricare dintre ele sau pentru cele mai aprobabile. Nu cred că putem să zicem să vă aduce într-acolo.

Eu aș lua însă un dram de sare tot ce înseamnă, asta e singura concluzie, tot ce înseamnă bombastic din știri, din avertismente și tot ce înseamnă ceva ce încearcă să-i inducă frica. Da, mi se pare un sfat minunat, modalina pe care cumva o să-l păstrez și eu, cumva frica ca unealtă de a înțelege marketingul. Da, adevărat. Acum, îmi vine să mă refer un pic la Diana, mai ales că am făcut cursul cu ea și din nou, minunată Diana, ea la un moment dat spunea și spunea surprinzător, poate contraintuitiv cumva, spunea că scenariile la care ar trebui să ne gândim, alea de care spuneai și tu, ar trebui să fie și în zona non-probabilității, non-posibilului, sau hai să zicem mai departe de probabil. Pentru că cumva firescul nostru sau intuitiv, noi am face o alegere de scenarii astfel încât să fie probabile. Doamne, ce cred eu că ar fi probabil sau posibil?

Și ea dădea acest sfat clar pe care l-am reținut. Mergeți și în zona opusă acestei idei de a fi probabil și posibil. Mergeți undeva unde este improbabil, imposibil și vedeți și acolo. Deci eu cumva când încerc să îmi răspund și eu evident la întrebarea asta, doamne, ce urmează, în ce direcție putem merge, încerc mereu să mă duc într-o direcție care este cel puțin absurdă, cel puțin improbabilă, cel puțin imposibilă, pentru că de acolo îți iei anumite informații care sunt absolut esențiale. Te acord cu tine și tocmai de aceea, apropo de scenarii viitori, nu trebuie să fie numai unul, trebuie să fie două, trei. Exact, mai multe, da. Și mai e un lucru despre care ea vorbește și care iarăi mi se pare foarte interesant, trend radarul, să-ți urmărești constant trendurile, adică nu m-am uitat acum la ele și gata, le-am pus într-un sărtar și sănătate. Și oricum în momentul în care te uiți la trenduri, mie recunosc că mi se pare un exercițiu greu de făcut de unul singur.

Îți trebuie un partener, îți trebuie cineva. Vezi, uite cum ai făcut o discuție, ai fost la un workshop cu Diana. Îți trebuie o diană cu care să poți, și Diana, să-ți poată pune întrebările potrivite și să te forceze un pic, apropo de ce spui tu, să mergi către scenariul mai puțin, probabil, sigur nu poți face asta singur. Așa este. Da, e un bias pe care îl ai, e greu să-l și nu ai. Sigur că tu coștientizezi și poți să faci anumite lucruri. Dar și ce mi se pare interesant la bias-ul, nu la bias-ul, la provocarea asta de a te gândi un pic diferit la lucruri, este că simplu fapt că faci exercițiu, te aduce în prezent cu alte idei și alte gânduri și altfel de a te uita la lucruri. Am avut un exercițiu la un moment dat într-un curs de dezvoltare personală care spune Băi, te rog eu frumos, nu mai deschide ușa cu dreapta, deschide-o cu stânga. Încearcă să te forcezi să faci lucrurile nenatural, adică nu în felul ăla automat în care ți vine în cap.

Vezi un pic ce efect are asupra ta și fiului tău chestia asta. Urmărește-te un pic în reacție și iese un pic de, știi că tine îți face multe chestii pe automatism și nu întotdeauna e bine. Cam așa e și asta cu, bă, dacă mă forcez un pic, îmi stretch my mind, îmi dăm, cum să zic, îmi întind un pic mintea, să percep o realitate care mi se pare imposibilă, mă întorc în realitatea asta cu cu tot o altă viziune despre ea și mă uit altfel la lucruri. Ceea ce e un lucru foarte sănătos cu o problemă. Da, așa este. Și nu doar în anticiparea viitorului. Hai să ne uităm la ce funcționează. Și sunt curios, chiar foarte curios, dacă tu folosești AI în recrutare, dacă te ajută, dacă există automatizări acolo și de acolo pornim și în alte zone. Măi, recrutare, per se, eu nu folosesc AI și, sincer, sper să rezist trendului cât mai mult.

Pentru că, o să-ți spun de ce, oricum recrutarea este o activitate profund subiectivă, în care noi ne străduim de ani de zile să ne educăm, să încercăm să fim mai obiectivi. Eu nu pot să ausorsez acest proces către o mașinărie de analiză linguistică, ca să o numesc așa, care funcționează strict pe probabilități, ca să selecteze, de exemplu, CV-uri.

Mai eu am avut de foarte multe ori situații în care în CV-uri care nu spuneau nimic, în spatele unor CV-uri care nu spuneau mare lucru, erau niște oameni extraordinari, care nu știau să-și facă CV-uri. Sau poate, dacă în zilele noastre aducem discuția asta, au rugat unei AI cu un prompt prost să le facă un CV, le-a făcut un CV prost. Acum știi și asta e o discuție, o să bată la un moment dat treile AI-urile, ăla care face CV-uri, ăla care se lega pe CV-uri. Și noi rămânem în spate și ne uităm clipii mărunt. Nu e ok. Adică aș evita asta pe cât se poate. Acum că am făcut eu o selecție între 50 de CV-uri și că rog unei AI pe cele 50 pe care eu le-am selectat să-mi spună, să-mi pună într-un tabel, nu știu, datele principale din toate CV-urile, să mă ajute să le pun prin comparație. Nu știu, lucruri de genul ăsta poate că aș îndrăzni să fac asta, dar tot aș verifica.

Sunt oameni în spate, avem o responsabilitate foarte mare cu asta și dacă noi nu ne tratăm unii pe alții responsabili, ce pretende să avem de la o mașină, adică o anăție. Plus că a prelaut niște subiectivisme de la autori, știm nenumărate exemple. Deci eu în recrutare în sine nu-l folosesc. La ce-l folosesc însă? Sunt toate procese, toate, sunt multe procese interne și de back office care sunt în managementul oricărui business. Documente, analize de date, Excel-uri pe care mi-am creat un CRM interactiv cu un AI. Am un dashboard mare, un Excel în care se varză date, acum învăț cum să le preia automat ca să nu le mai vărs eu și să-mi actualizeze CRM, aia o face deja. Documente care trebuie, care sunt de bază, am un contract în care dezbag niște date, alea zonele în care trebuie să le introduci, fă-le acolo. Deci mă ajută la lucruri de genul ăsta, îmi pun remindere, îmi pun notificări în calendar, îl folosesc ca sparing partner dacă vrei așa, când am nevoie de brainstorming.

Îl folosesc la a mă ajuta să-mi pun gândurile în ordine. Când am descris un articol, de exemplu, niciodată nu îl scriu cu AI, niciodată nu scriu posterle cu AI. Să zic de ce? Am încercat, am zis, uite, vreau să scriu ceva despre asta. Și mi-a dat o direcție din care pe mine persoana m-a blocat, adică n-am putut să mai ies de acolo. A trebuit să, n-am putut să șterg ce mi-a scris, ce mi-a dat.

Și atunci prefer să nu-l folosesc deloc, eventual îmi scriu textul și dacă vreau să pun dia critique sau să mai îmi dea un shaping la el să parifice, dacă n-am dublat cuvinte sau idei, aia fac. Dar după ce am scris eu. Iar când am de creat ceva, un material, un conținut, un ceva, ne fac altceva decât să îmi pun întrebările.

Ca eu să pot spune ce am de zis. Știi, uite, am vreo să vorbesc despre asta, ce întrebății se pare interesante pe tema asta, pentru că vreau să creez un material în care să transmit niște informații legate de tema asta. Și în sensul ăsta, pentru mine, cel puțin, funcționează foarte bine. Dar încerc să-l evit zona în care pe mine mă blochează din a-mi folosi mintea și mă blochează când mă aduce într-o direcție care, în afară atunci când se simte pe artificială, nu știu, pe mine mă aduce într-un dedent când face chestia asta. Și nu îl opresc de acolo. La ce mai funcționează pentru mine, iară, foarte bine, este că pe drum, având destul de multe întâlniri peste zi, folosind funcția audio, mă ajut să-mi fac o mulțime de treburi din mașină.

Mă-l pun să-mi până remindere, să-mi pun în ordine documente, să-mi întrebe, discutăm despre idei, direcții. Uite, vreau să verific studiul ăla, vreau să-mi verifici informația asta. Hai să vedem de unde ai luat informația. Validez după aia cu el ulterior. Adică să-mi trimite pe mail ce discutăm, adică am tot felul de din ăsta pe care mă ușurează un pic activitatea.

Și încă sunt într-o curbă de învățare, adică mi se pare că mai ai așa de mult de învățat și încerc să învăț. Mi-am făcut, apropo, cu el un curs. L-am rugat să mă învețe să-l învăț. Că să-l înțeleg mai bine și să-l folosesc mai bine și că mă, asta e. Până urmă e o chestie de alegere la fiecare, știi, mi se pare că cu siguranță o să ajungem, dacă nu suntem deja acolo, ca asta tot văd. Cum scoate un tip de scoate antropic ceva, a doua staună și CGPT-ul a scos-o și după aia se grăbește și pe Reflexity și tot așa.

Adică eu cred că la un moment dat o să fie diferențele destul de mici între ele. Da, într-adevăr. Cumva aș merge și un pic în zona personală, sunt foarte curios cum vezi un anumit aspect și o să fac un mic context despre asta, despre următoarea întrebare. Și acum cumva intru într-un rol eu de HR și m-aș uita ca un headhunter și aș zice, uite, sunt un headhunter și vreau să profilează-mi acest om din perspectiva a ceea ce a șeruit și aș lua fiecare conversație și fiecare proiect și aș vrea să-i fac un profil acestui om ca să-l înțeleg perfect și să-mi dau seama de punctele lui slabe și de punctele lui forte și cum crezi că ar funcționa treaba asta? Foarte prost, pe scurt. Pentru că este, te-ai uitat la mine printr-o fantă în care eu te-am lăsat astăzi la mine. E adevărat că înțelegi despre mine destul de multe, poate uneori, de fapt sunt ani de zile de când datele care sunt disponibile despre noi din social media, despre felul în care decidem, felul în care cumpărăm, felul în care acționăm, depășesc înțelegerea noastră.

Sunt ani de zile de când acest prag a fost precum. Exact asta mă atrage puțin. Adică eu nu știu exact ce ar putea să spună profilul ăla despre mine ca să fii mai... Măi, eu am fost curioasă să știi, chiar l-am întrebat. Culmea este că iasar am făcut exerciul ăsta, că mi-a trimis o colegă de-a mea, tocmai a descoperit acest feature și mi-a trimis o colegă de-a mea, uite ce zice despre mine, interesant, că a zis destul de corect și l-am folosit și eu și i-am zis, iar să vedem ce-mi zice. Da, e o perspectivă interesantă, mi se pare un punct de vedere care acoperă niște unghiuri în care mă recunosc și mi se pare că doar îmi poate da niște întrebări potrebite, dar altfel ca să mă caracterizeze cu totul, mi se pare foarte, foarte dificil să fac asta cu o mașină. Dar îți dă niște direcții, adică, clar, de exemplu, mie mi-a zis, bă, după cum pare că îți gestionezi lucrurile, tin să fii bottleneck pentru compania ta. Depind prea multe de tine, ceea ce eu știu deja.

Dar mi s-a părut interesant că a văzut asta și m-a pus un pic pe gânduri, am zis, bă, dacă până și ăsta vede asta, trebuie să vede ce fac asta. Și de unde se vede. De unde se vede, da. Dar altfel, sincer, nu m-aș baza numai pe asta, pentru că, din nou, este o felie din ce îi dau, da, din ceea ce fac. Da, poate să-mi dau o perspectivă interesantă vis-a-vis de cum decid. Eu folosesc, într-adevăr, în foarte multe situații și instrumentele astea și cărțile și articolele pe care le citesc, ca ocazie de introspecție.

Deci, dacă le folosim ca ocazie de introspecție, cred că e util. Dacă e să le iau drept, asta e, asta e poza, Doamne ferește. Deci, de aia m-aș feri. Da, într-adevăr, ca ocazie de introspecție și ocazie extrem de nouă de introspecție. Mă tot gândeam la ce fel de resurse de a ne expune pe noi am tot avut, psihic și nu numai, de la jurnal la, poate, diacon sau cum se cheamă, nu diacon, cum îi zice, nu preotul, confesorul, în fine, nu mai știu, acum îmi scapă numele. Exact, psihologul, iar, ei bine, poate că e o nouă instanță.

Da, dar mi se pare fals considerată obiectivă, sincer. Adică, nu cred că e obiectivă. N-are cum să fie obiectivă. Pe de altă parte, e subiectivă într-un fel care are legătură doar cu mintea. Ori noi suntem mult mai mult decât minte. E subiectivă într-un fel care are legătură doar cu informația.

Nu știu cum să zic, prefer să am o interacțiune cu cineva care are un nivel de percepție fină a lucrurilor și, apropo, de felul în care comunicăm, da? E vorba și de ce spunem printre rânduri, sigestică și eu pot să citesc sau, în fine, citești la un om mai mult decât ce spune. Că siguranță. Aici am o mașină care citește ce spun. Și într-adevăr poate să citească mai, știu și eu, complex decât... Ai citit tu, dar tot într-o... Tot într-o felie, tot într-o bucapel. Și e important, mi se pare foarte importantă zona asta și de emoții și de ce transmitem cu totul, de, nu știu, uite, de exemplu, nivelul de energie.

Da, pe care le are o persoană. Nu poți să le simți de acolo și poți să zic asta, uite, când am început să recrutez. Ai zis povestea asta. Mă gândeam, mi s-a părut că niciodată n-am fost bună la a estima vârstele oamenilor. Și am avut o perioadă în care intram în interviuri fără să mă uit la anul de absolvire a facultății, știi? Așa, uitându-mă la experiență, te-ai prins la un moment dat dacă are 10 ani de experiență. E clar că, more or less, numai mă uitam de sus ca să nu... Și o subiectivă să văd, dacă mă prind în primele 10-15 minute, ce vârstă are omul ăla?

Niciodată nu m-am prins. Pentru că nu are legătură cu vârsta. Are legătură cu nivelul de energie și cum ce aduce omul ăla la masă, el ca persoană, cu tot ce e el ca e. Și atunci asta e o treabă pe care nu o poți judeca doar cu capul. Că judeca doar cu capul înseamnă analizezi eu și zic că asta are vârsta asta. Da, da, degeaba are 40 dacă se comportă ca un om de 20 și are energie, are chef. Degeaba are 20 și dacă se comportă ca un om de 70, care nu mai are energie să facă lucruri și el e născut obosit. Așa e el. Nu-i problemă, dar e o diferență foarte mare. Și astea mi se pară niște lucruri de subtilitate pe care nu știu cât de curând le poate prelua unei ai. Și doi, apropo de energie, sunt lucruri care țin de felul în care comunicăm, felul în care ne transmitem emoții. Nu știu, cu siguranță ai știu momente peste zi și oameni cu care interacționez în care discuția merge atât de faină încât te entuziasmezi.

Deci de acolo cu mod monții din loc. Nu știu dacă poți face asta cu AI-ul în momentul ăsta. Cum la fel de bine nu poți să preiei, cred, tipul de emoție pe care o ai când asculti o muzică bună sau asculti o muzică live. Dar sunt lucruri pe care, din fericire, nu o să le poată, nu cred că o să le poată înlocui o dată sau cu siguranță nu curând.

Da, de acord. De acord cu tine, Mădălina. Mulțumesc frumos. Eu cumva mă uit și la ceas pentru că am promis o oră. Nu știu dacă am depășit sau nu. Nu cred. Cred că stăm la limită, dar nu. Nu cred că am depășit. Adică ne-am încăutat deși nu ne-am potențial să depășim. Omul în căutarea sensului vieții, Victor Frankl. Așa s-a tradus, într-adevăr. Frankl și eu o să plec la New York.

Eu țin minte din cartea respectivă că el vroia să facă o statuie, o statuie a responsabilității oare sau o statuie a sensului. Și eu zic că nu mai țin minte și nici n-am verificat că mi s-a părut greu. Nici eu nu mai țin minte. Exact că nu asta m-a marcat aia cu statuia, ci m-a marcat foarte tare experiența lui din lager și felul în care, apropo de poveștile pe care ni le spunem, și-a găsit sens în povestea aceea și felul în care a observat în jur oameni găsindu-și sens în felul în care au decis să moară, de exemplu. Deși sună în momentul în care ai senzația aia, mi s-a părut maximă. Când ai senzația că n-ai nicio soluție, n-ai nicio alegere, de fapt ai o alegere.

Chiar și ultima. Da. Aia mi s-a părut pentru mine, a rămas în capul meu așa foarte, a rezonat cu mine foarte tare, că trebuie să-ți găsești de ce-ul tău și cumul tău, cum, de ce fac niște lucruri, pot să fie alegere în orice situație. să reușești să ai o poveste care să aibă sens pozitiv, să aibă impact pozitiv și pentru ceilalți, nu doar pentru tine.

Cumva și legat de responsabilitate, mi se pare că ni se dă senzația că responsabilitatea nu e neapărat la noi și că devine din ce în ce mai greu să faci sens. Punându-le să gândească cu capul lor și să țină un pic deoparte, asta e prima chestie, știu că sună așa clișeu, dar nu știu cum să o exprim altfel, ca să zic sincer, și să-și hrănească mintea, să aibă grijă cu ce-și hrănesc mintea. Mie mi se pare că în funcție de input ce bag în ea și scot ceva de calitate sau de mai puțină calitate. Depinde foarte mult de input. Eu sunt foarte de gând cu Frauncăl și de fapt de mulți ani de zile am avut în cap așa studiile legate de fericire. Am avut acest obiectiv să înțeleg ce face, ce face oamenii fericiți pe lumea asta. Multe dintre ele chiar mi-aduc aminte acum din nou de un studiu pe care l-am revăzut recent, e o carte a lui Sonia Lubomyschi, unul dintre primele studiile spre fericire.

50% din fericirea noastră îți percepută ține de chimia organismului, 10% de faptul extern și 40% de ceea ce ne spunem noi despre ce se întâmplă. Așa că retenind la această întrebarea ta legată de sens, din punctul meu de vedere asta cu sensul, e un exercițiu continuu. Și de altfel și filozofii spun același lucru, nu-i ceva ce am sărit acum, gata, așa, stai sensul meu că la finalul vieții. Nu, cred că se va duce într-o direcție oarecum similară, dar e un exercițiu de actualizare de sine constant. Mie mi se pare foarte important, fiind în cap și cu psihologia pozitivă, care mi se pare nu în sensul de delusional, și în sensul de a ne concentra un pic și pe partea pozitivă a lucrurilor și a vedea ce ne face să funcționăm optim. Că noi ne concentrăm foarte mult pe ce ne face să funcționăm prost și cum reparăm. Nu vreau să mă concentrez neapărat pe reparația, să mă concentrez pe ce poate fi făcut mai bine și mai frumos și cum mă pot folosi mai bine pe mine și mă pot bucura mai mult de tot ce e în jurul meu.

Îs de acord cu tine că sensul, apropo de generațiile tinere, este mai greu de găsit. Am în casă generație tânără, 24 de ani, și știu ce discuție am avut și avem despre subiectul ăsta. Dintr-un motiv simplu, nevoile noastre au fost altele, au fost mult mai la baza piramidei lui Maslow, au avut nevoie de bani, de servici, de casă, de nu știu ce, ei nu le au. Și căutarea lor mi se pare mult mai grea decât a noastră. Deci cred că trebuie tratati cu multă empatie.

Pentru că atâta vreme cât te gheori țăi mațele, e simplu, trebuie să faci ceva să mănânci. Este sensul vieții simplu. După ce nu mai gheori țăi mațele, pot să mă gândesc la lucruri sofisticate. Și e mai simplu un pic, că e o nevoie de bază.

La ei e puțin mai complicat și chiar cred că asta cu ce impact ai, cum îmi se pare că e foarte mult discurs în jurul chestiei astea, cu ce fac eu, ca să aibă sens pentru ceilalți. Și uneori e folosită ca o fugă de sine. Asta e percepția mea. Dar mă orientez, mă orient un pic către ce trebuie să fac pentru ceilalți, dar de fapt eu nu sunt ok cu mine. Eu văd lucrurile un pic altfel. Eu cred că dacă eu sunt într-un echilibru cu mine și cu viața mea și sunt fericită cu ce mi se întâmplă, automat o să fac lucruri bune în jur. Pentru că vin dintr-un prea plin, nu vin dintr-un prea gol.

Și atunci concentrarea nu e atât de mare pe bun ce fac ca să am impact. Eu ce fac ca să fiu bine? Pentru că în felul ăsta am impact. Da. Știi? Automat, pe ce mâna crește. Nu e ceva ce scade. Că nu mă hrănesc de acolo, nu iau, dau. Adică la mine în cap așa se văd lucrurile. Că în felul ăsta pot să ajut mai mult decât dacă focusul ar fi mă, mă, trebuie să mut monții din loc pe subiectul ăsta și mă sacrific pe acest altar.

Nu înțeleg acest lucru. Apreciez cu siguranță foarte mult oamenii care sunt în stare să facă sacrificii în direcția asta, dar eu cred că noi toți trebuie să ne găsim în primul rând sensul nostru în ceea ce facem pentru celea. Dacă pentru mine are sens aia și mă face fericită, sigur trebuie făcută. Dacă nu și-o fac cu dinții strânsi și cu pumnii strânsi și așa, nu mi se pare deloc pozitiv. Da. Îmi vine în cap acum o metaforă pe care o am și bineînțeles că nu e a mea, și anume cu avionul. În caz de ceva trebuie întâi să-ți pui masca ta de oxigen, ca apoi să pui chiar și copilul, chiar și ori pui din jur. Exact. Și zic că, da, cred că are sens. Da. Eu, cel puțin de la mine, așa se văd lucrurile și m-am uitat în jur să știi la oameni care sunt ok cu ei. Întotdeauna, când sunt ok cu ei și au sens în ceea ce fac și înțeleg de ce, bă, toți fac lucruri de mișcă munții din loc.

Da, adevărat. Plus că interacțiunea cu ei îți face bine. Eu cred că către asta trebuie să tindem, să ne facem bine și noi și celor din jurul nostru, în felul ăsta, făcându-ne, găsind sens în ceea ce trăim, găsind explicațiile noastre, poveștile noastre. E posibil să fie povești false pe care peste trei ani, să consider că o poveste pe care trebuie să o rescriu peste trei ani. Ok, fain, o să o rescriu peste trei ani. Că e oricum o să eu altcineva peste trei ani.

Da, cumva mai avem și subiectul ăsta, apropo de ce îmi povestești data trecută, oamenii care se reinventează de pe de profesional. Dar, da, cred că e alt subiect. Și totuși cât de greu e și acum. E o discuție largă, da, sunt convins. E greu și acum, mi se pare că ce ne e greu este iar schimbarea. Noi toți avem rezistență la schimbarea, ne place simt lucrurile în felul în care sunt și ne obișnuim cu... Da, pe de altă parte, ne-a și ajutat să mai facem schimbări și să ne mai punem întrebări. Mi se pare că este singura cale să nu ne plictisim în viețile noastre. Da, ce-mi place mie, apropo, ca om care a făcut multe schimbări, este că inevitabil folosești informații de la unul la altul. Adică nu există. Ei, tot ce ai și cui nu... De trei ori și devii altcineva aia, e sigur. Doar că te uiți la ele și le folosești din alt unghi. Și asta mi se pare un lucru super, super util.

Poate fi, poate fi valoros. Da, e valoros. Nu, nu, nu, nu e ca și cum te razi de la zero tot și... Da, niciun caz. Nu, niciun caz. Și mi se pare foarte frumos că... Uite, citeam, apropo de reinventări profesionale și cu asta închid, există o carte, iară, de business care m-a marcat foarte tare, se numește Working Identity a Herminie Ibarra, care se referă fix la schimbările de carieră la vârsta matură. Și femeia asta a fost primul loc în care am găsit-o eu scrisă cel puțin, paralel asta între evoluția noastră profesională și evoluția noastră emoțională, cu stages of life, care sunt stadiile vieții, cum ele merg în paralel cu felul în care creștem în carieră. Și nu se... adică se influențează reciproc. Că sunt early adulthood, middle adulthood, late adulthood. Influențează felul în care iau decizii legate de job, de carieră, de așa.

Și totia spune niște lucruri de genul, băi, când în momentul în care faci o schimbare în carieră la vârsta matură, nu știu, 40-40, tu trebuie să reschimbi povestea pe care o spui, nu celorlalți, ție despre tine, care e o rescriere grea, de aia durează mai mult. Ca să exersezi niște lucruri, să vezi cum te simți în anumite contexte, este ideal să creezi niște experimente și este ideal să nu te duci neapărat direct în zona rațională. Adică, dacă eu am șapte idei acum de business sau direcții pe care aș vrea să iau noi, prima întrebare pe care trebuie să o adresez nu este de unde fac bani din asta. Prima întrebare pe care, sau în prima bucată, o lună, două, trei, a trebuit să zice ea, get your juices flowing. Las-o acum, gândește-te cum ar fi să, ce ți-ar plăcea, cum te-ai simți, ce mișcă în tine ideea aia. Că băi, ar putea să iasă asta, apropo de ce zicea și Diana cu scenariile improbabile. Get your juices flowing.

După ce you got your juices flowing și știi un pic de, te entuziazmezi un pic pe idee, ai timp să pui raționalul pe aia, dar nu porni cu asta, pentru că dacă pornești cu asta, nu mai crește nimic.

Știi? Da, e totul de gândire a fricii, nu? Raționalul vine ca să controleze, să așeze. La un pic să te entuziasmezi de idee, că s-ar putea să-ți vine niște idei la care altfel n-ajungi. Să-ți vină niște idei despre soluții. Uite, aș putea, uite, acum știu de unde aș putea face bani. Deja știu, pentru că îmi place foarte tare ideea, m-am entuziasmat, pot să... și-mi vin idei.

Da, da, da. Și eu cred că este... Interesant. Da. Da, mulțumesc, Madalina, m-am simțit extrem de bine în discuția cu tine, apropo de ce spuneai. Eu, Răzvan, mulțumesc și eu pentru întrebări, vezi că te entuziasmezi unul de la celălalt, vezi? Exact ce spuneam, că se poate sau nu cu ei, ai nu, cred că se poate cu ei. Foarte puțin, bă, ca noi. Da, într-adevăr, într-adevăr. Mulțumesc mult, chiar foarte, foarte bine, cred că a mers discuția și am atins anumite subiecte pe care sunt convins că foarte mulți oameni vor să le afle, să afle de la tine și de la oameni ca tine. Deci chiar îți mulțumesc mult. Și eu mulțumesc, o să aflăm dacă, după câtă lume va... Exact, exact, o să aflăm. Subiectul nostru ea, tot cum are plăcere discuția și te fiindcă pentru inițiativa podcast-ului și sper să mai avem ocazia să povestim despre ele și peste trei ani să vedem oare ce am zis acum se va fi împlinit sau nu. Da, foarte interesant exercițiu, într-adevăr.

Știi că la mine, la AI AFLAT, întotdeauna închid cu ideea dacă ai aflat deja, ajută-i și pe alții să afle. Deci cumva, așa cum spuneai și tu, întâi aflăm noi, unul de la altul, îi ajutăm și pe toți ceilalți să afle și așa, cu siguranță, o să ne fie mai bine tuturor. Mădălina, ținem aproape, mulțumesc din suflet. Îți trimit înregistrarea, bineînțeles, să vedem ce-i acolo, editarea și apoi, da.

Bine, Răzvan, îți mulțumesc și eu foarte mult și pe curând. Să-i rămâna, numai bine! Pa!